Revelionul în familie nu e ca la televizor

Ultima trecere dintre ani m-a prins în familie. Familia mare, de la nepoți cu suzetă, până la pensionari gata să dezbată ultimele bârfe auzite în piață sau la casa de pensii. N-am fost omul din diversele piețe ale capitalei, pentru că “stai la un loc cu toți bețivii și descreierații” și nici la vreun restaurant select sau la o bodegă de cartier, pentru că “le faci fundu’ mare ălora”. Așa-i că e adorabilă familia? Este, este, mai ales când, după aportul primelor păhăruțe de alcool dubios, “la ofertă”, membrii familiei reiau discuțiile din urmă cu nici două ore. După așa momente, o ofertă pentru viitorul revelion pică foarte bine.

8 lucruri despre albumul Cleopatrei Stratan

În viitor, posibil pe 1 iunie, Cleopatra Stratan își va lansa un nou album intitulat "Melodii pentru copii". Am luat legătura cu Maica Viitor și Spiritul Ghicitului și am aflat cam cum va fi la lansare și după.

- Copiii de grădiniță se vor droga cu aracet și vor merge să agațe puștoaice mai mari. Le vor invita la un suc cu morcovi.

- Cei de clasa a-ntâia și până-n a patra se vor duce cu țuica și berea dosite în penarul cu Hannah Montana. Astfel vor avea curaj de a o susține pe Cleopatra cu zeci de lozinci.

- Cleopatra va trece pe la mese și copiii cu burtă de la bomboane și sucuri acidulate îi vor lipi bani pe frunte, decolteul nefiind la dispoziție pentru a primi banii.

- Dedicațiile vor curge de la fetiţe cu inima frântă și băieți care vor să agaţe și plata se va face în acadele.

- O colegă invidioasă de-ale Cleopatrei îi va opri CD-ul în mijlocul unei piese de inimă roz. Ea va arunca înjurături ca la ușa cortului, cea mai rea fiind "du-te naibii!".

- Când fanii se vor fi machit bine de la lapte acru și vată de zahăr fermentată, ei vor face striptease și-și vor arunca scutecele de pe ei.

- Show-ul lansării se va încheia cu melodia "Supărarea când îmi vine, rup body-ul de pe mine".

- A doua zi, băiețeii care vor fi prinși cu urme de mușcături pe gât vor invoca vechea scuză că era laptele stricat și nu-și mai aduc aminte.

Mihai I de-a dreapta reginei și discuția dintre ei

Regele Mihai I a participat în Marea Britanie la un party sălbatic dat de regina Marii Britanii, Elizabeta a II-a. Ea l-a pus de-a dreapta ei, el a purtat o discuție interesantă cu ea. Pe surse am făcut rost de dialog și îl aveți mai jos.

- Ia loc, Mihai, stai aici, la tanti, în dreapta.
- Auzi, bre, da' n-ai să mă ajuți și pe mine?
- Cu ce?
- Bre, dă și mie de-o pâine! Suntem 19 milioane de frați acasă, tata e beţiv și ne bate zilnic.
- N-am, mă, Michael! Abia am cheltuit câteva milioane pe petrecerea asta ca să mă dau mare cu anii mei de stat pe tron.
- Da' ce, ai fost constipată de ai stat atât?
- Of, Doamne! Cre' că-s senilă de te tot invit pe la chermeze.

Români orfani căutăm popor fondator

A pornit de la Adevărul o veste cum că românii n-ar fi urmașii romanilor, ci niște corcituri de daci, traci, draci, laci, ceva. Au venit ei cu un videoclip, cu niște cercetători din Germania și au pus-o de schimbat istoria. Bun, să acceptăm și teoria asta, da' ce ne facem cu istoria?

Acum, trebuie să schimbăm sângele de roman, traianul lupoaicei de la Muzeul de Istorie, limba latină și rămânem goi în faţa viitorului. Unde mai găsim noi așa rimă pentru imn ca "în aste' vene curge un sânge de roman/păstrăm un nume de Traian"? Plus că, ne cam obișnuisem să ne fălim cu renumele altora, ne venea mănușă. Eu zic să mușamalizăm și faza asta, să lăsăm struţo-cămila așa și să ne vedem de-ale noastre. Suntem ocupaţi cu Champions League, cu economia care duduie, cu scăparea bietei UE din strânsoarea crizei, prea ne opintim în nimicuri ca istoria. Șt! acolo în spate, noi suntem romani! Mă rog, un pic corciţi, da' las' că nu după ADN ne luăm.

Da' vorba aia, acu', dacă nu suntem cu romanii? Ce dracu' facem, rămânem ai nimănui? Eu propun să punem la graniţă pancartă cu: "popor obedient caută istorie bună" sau "români oropsiţi caută popor fondator". Acum, să se simtă și celelalte ţări și să ne bage în seamă, nu Ungaria iar. Germania, ești ocupată? Britania, fată, nu vrei niște un popor drăguţ? Iuhu, SUA, parcă ne știm de undeva, ha?

Moartea se pensionează

Da, da, share-ul și like-ul sunt uneltele supreme ale solidarităţii pe Facebook, dar treci peste partea cu "am share-uit, am ajutat, am fost parte din ceva", simpla activitate de a face asta e futilă. E ca un balon de săpun pe o balanţă, nu influenţează cu nimic. Cu atât mai puţin share-uitul pozelor cu africani malnutriţi morţi sau pe cale de a fi morţi. Dar mă gândesc în tot acest joc al online-ului că Moartea e tare tristă.

Stă Moartea pe tron, sau poate pe un șezlong mai dărăpănat dacă nu i-a ieșit cota pe luna în curs, ascute de zor la coasă și-și fixează următoarea victimă. Mică, zglobie, mare, păroasă, urâtă, nu contează, e o fiinţă de pe Pământ, gata să fie sfârtecată de coasă. Se urcă moartea în taxi, sau poate vine pe bicicletă, pentru că-i place curentul eco, și e gata să mai ia un suflet cu ea. Sufletul e bolnav, e frăgezit dinainte de aprigi suferinţe tocmai ca Moartea să nu se simtă vinovată. Ei nu-i place să ia morţi cruzi, cum ar fi cei din accidente sau dezastre naturale. Proaspăt bolnav, saltă Moartea coasa deasupra capului și, hait! totul se duce de râpă, nu mai ia niciun suflet și se întoarce Moartea cu coasa la cârcă, tristă, gata să accepte iar un corporatist care moare din cauza unui sendviș stricat de la automat de lângă cubicle.

Share-ul și like-ul au funcționat! Moartea a fost pusă pe pauză datorită marii minţi a lui Zuckerberg, când a inventat Facebook-ul. El știa că va crea tratamentul tuturor bolilor și nici nu l-a îmbuteliat, ci l-a pus sub două butoane: like și share. Copiii africani mai prind o zi de dezmăţ cu foamete și mizerie și afectatul de cancer mai prinde pe puţin o săptămână de nebunie cu morfină și alte analgezice.

Și Moartea iar s-a dus cu jalba în proţap la Dumnezeu, că ea nu mai produce nimic, că Facebook a intrat peste ea și nici măcar nu-i face concurenţă.

Like buddy, noul pr'eten

Pe vremuri, exista un amic bun la toate, la toate cele de trebuință, desigur, care se numea "fuck buddy" - sau în românescul grai: amicu' de futai. Dar vremurile s-au schimbat, el e pe cale de dispariție și apare tot mai des moda cu un alt amic, de alt tip. Acesta este like buddy, amicul de dat like-uri, bun la casa și în contactele oricui.

Un like mic pentru om, un like buddy pentru Facebook.

În primul rând, e de construit interesele comune și trebuie luat pe departe un like buddy. Vezi pe unde umblă (pe Internet), ce citește, la ce dă share și încearcă să faci la fel. Acesta e ca un schimb de priviri, el va înțelege că aveti ceva în comun. Apoi, un mesaj: "buna, poti sa-mi dai like aici?". Dacă vrea și dă, atunci e disponibil la a fi un posibil like buddy. Mai roagă de două-trei, până îi spui direct ce vrei. Poate fi reticent, dar dacă îi place cum dai like, nu vor fi probleme. Să zicem că toate au mers bine, felicitări, ai un like buddy.

Apoi, cu un like buddy lucrurile stau diferit. Dar poți să-l chemi la tine pe profil pentru un like, poți să te duci la el când ai chef de like, vezi ce a postat și pune de un like. O să zâmbească din spatele ecranului și o să fiți fericiți cu like-uri reciproce. Uneori, va trebui să-i dai mesaj, fie sms, fie mail, fie mesaj pe Facebook, în care să-l întrebi dacă are chef de like-uit. Se poate să-l doară capul și să nu vrea like fix atunci, la statusul cu durerea de cap. Aștepți și-și va reveni la normal.

Mai e și treaba dacă dați like protejat sau vă lăsați în voia nebuniei și vă faceți de cap pe Facebook, abuzând de like-uri. Protejat ar însemna că nimeni nu știe ca vă dați like și aveți grijă când vă dați like să nu contactați vreo bănuială. Desigur, v-ați putea fixa datul de like de două-trei ori pe săptămână ca lumea să nu știe ce faceți voi și să nu vă plictisiți unul de altul.

Vin și cu un slogan: Like buddy și statusurile capătă popularitate!

Cum crește valuta în online

Se dă o poză, cea de mai jos, și un text absolut idiot:
"1 LIKE = 1 Rugaciune.
1 COMMENT = 5 Rugaciuni.
1 DISTRIBUIE = 100 Rugaciuni.

LIKE, DISTRIBUIE, COMMENT
Pentru acest copil nevinovat."

Nu mai contează pe ce pagină ce cercopiteci de Facebook a apărut, textul e cretin din prima, poza e cu un copil pe moarte, cum îi stă bine share-uitorului din Social Media. Se vede că acest copil e mai aproape de moarte, decât de viață, dar idioții comentează și distribuie. De ce idioți? Pentru că altfel nu poți fi dacă crezi în acel text. Las deoparte faptul că cel mai sigur mod de a eșua în ceva e să te rogi pentru împlinirea a acel ceva. E absolut prostesc să crezi că prin ceva like-uri și alte acareturi de Facebook se va întâmpla ceva. Cine se roagă? Taica Zucke? Maica Server?

Acu' gata, gluma din final: la cum urcă rugăciunea, mi-e că depășește într-o lună euro. Merkollande*, ușor cu amortizarea, dați, bre, un share ca să aveți de unde primi.

*cum Sarkozy nu mai e, deci Merkozy a murit, viva la Merkollande.

Calfe și zidari, niște locatari

Nu-s ei, da' merge. - sursa: rfi.ro

Patru oameni, o inițiativă: zugrăvirea scării blocului. Toate bune, toate frumoase, schimbarea de cu primăvară. Banii, câte 50 de lei de apartament, s-au strâns de acu' vreo lună, dar debutul lucrărilor a fost duminica ce taman a trecut. Oamenii, șantieriști retrași sau încă în activitate, s-au pus cu mistrie, cancioc, meserie și pasiune în trebuința scării și întru înfrumusețarea peisajului.

Au început mai lent, ce-i drept, dar pe la doișpe deja erau mobilizați. Unul se ducea la bere, unul căra apă cu ceva nu mai mare de un litru, iar altul împrăștia un amestec incert de beton pe perete, dar împrăștia cu atâta patos că l-am crezut că-i cu experiența la îndemână. Al patrulea era la masă, îl strigase nevastă-sa de pe la unșpe. Ușor ajutați de bere, pe la 4 pm, dar să nu exagerez, un 3 fără ceva, au încheiat ziua de muncă și s-au retras pe la casele lor. În urmă, unele uși acoperite de proprietari cu celofan, altele doar pe la pupătura cu zidul cu hârtie, iar treptele pictate în culori abstracte, gri-pal și alb pur.

Azi, au dat gata lucrarea. E pe jumate albă, pe jumate galbenă, dar poveștile nu se încheie aici. Pe la 5 pm, am primit un bax de Noroc de 24 de doze, ca orice om - cum adică, voi nu primiți așa ceva? eu cred că nu aveți pilele necesare! - de la unchi-miu. Nu-ș' ce mânării a făcut, pentru că el nu bea bere și oricum nu de-asta dacă ar fi cazul, dar expirată nu era, iar în portbagaj mai avea două baxuri. Și trecând pe lângă muncitorii scării, am zis să fiu darnic, să le dau câte o doză. Da' ce să fiu modest, le-am dat chiar câte două de fiecare. Cu ochii lucind a dorință de muncă au continuat lucrarea. Acum, văd că a ieșit bine, semn că Norocul mai și ține cu omul.

Pe seară, să tot fi fost vreun 9, vecinu' - ăl' mai recalcitrant de pe etaj - era la non-stop, elibera din strânsoarea petului niște bere. Pet mare, de om serios, la doi litri. Două ore mai târziu, discuta aprins cu soția pe tema violenței conjugale și a drepturilor femeilor la libera exprimare în cuplu.

Armane, Hugoh, Ivke, cine mai vrea?

De la ieșitul din Sun Plaza, până la staţia tramvaiului sau a autobuzului 634 treci printr-o reală aventură unde ofertele se ţin lanţ și preţurile scad pe fiecare metru. Încă de deasupra scărilor m-a abordat un minoritar cu o pungă plină cu ambalaje. După prima replică, "băiatu', îţi dau un parfum?", s-a apucat să-mi prezinte oferta. Care un Emporio Armane, care un Hugoh Bos, numai parfumuri pe sprânceană, iar tot e voia era de un pachet de ţigări. Mai că scoteam două la preţ de 10 lei. Desigur, nu încape vorbă, calitatea era la cote de invidiat.

Mai spre trecerea de pietoni mi-au fost oferit zeci de pachete de ţigări, de la nefericitele mărci moldovenești, la unele mai cunoscute, cum ar fi Pal Mal. Am destabilizat o întreagă economie euro-asiatică cu răspunsul "nu sunt fumător". În fine, în staţia autobuzului, am fost îmbiat cu niște mergători de o consacrată celebritate. O tanti a scos dintr-o traistă mai mare ca sacul lui Moș Crăciun o pereche de adidași Ivke care nu mai copia virgula, ci semnul era un simplu triunghi alungit. Numai buni de alergat după autobuz, asta dacă nu le rămâne talpa în asfalt.

Drama unui like mic

Nimeni nu se gândește la dramele like-ului de toate zilele. Toţi îl folosesc, toţi îl siluiesc să facă ce vor ei, dar e și el om! Nu vrea mai mult, decât puţină atenţie, puţină tovărășeală, nu să fie cerșit la fiecare colţ de Facebook.

Dai că vrei, da' fă bine să vrei! - sursa: hazmedia.ro

Fetele urâte îl cer la poze. Poze cu muia lor ușor deranjantă estetic într-un concurs în care ai vota pe oricine altcineva, da' pe aia nu. Lui, însă, nu-i pasă, se duce cuminte unde îl asmute stăpânul, votează și speră ca aia să fie premiată cu o sapă la rădăcina nasului. Nimic mai mult. Apoi, tot el, săracul și credinciosul like, se pune pe peţit. Adică tu, mascul alfa și omega care nu ai tupeul de a vorbi cu o fată îl trimiţi pe el în cercetare. Dacă el se întoarce cu semne bune, îl uiţi, dacă nu, îl ponegrești: "a dracu', nici la jegu' ăsta de like nu mai pune botu'!".

Credincioșii nici nu se mai înghesuie să ia lumină de Paște, ci să ia like la poza lumânării aprinse. Poză trecută, desigur, prin sepia și alte "vintajeuri", pusă pe Instagram și apoi dată pe Facebook. Veniţi de luaţi like! zic ei, dar la like iar nu se gândesc. Păi, nu merită și gura lui să mănânce niţel drob, niţel ou, tre' să fie la cheremul orișicui îl strigă? Ia că prea exagerăm și noi, stăpânii like-ului. Ar trebui să ne fie rușine de faptele noastre!

P.S.: like-ul ăla de mai jos nu e acolo de frumuseţe, ia pune mouse-ul de dă click pe el. Că de nu, tot eu sunt acuzat de text că nu pun like-ul la muncă.

Niște țărani!

Aţi văzut vreodată lejeritatea în limbaj a țăranilor? Și nu mă refer că nu știu ce-i ăla dezacord, ci lejeritatea în adresare. Nu e vorba de maniere, la un nivel rudimentar le au și pe-alea, ci e puţin mai încolo, e ospitalitatea și dărnicia, e bogăția cuvintelor.

Moș Tache stătea pe podișca lui. Pufăia de zor dintr-un chiștoc de Carpaţi și arunca priviri în zare peste credincioșii care se bălăngăneau pe drumul de la biserică. În dreptul lui ajunge și ţaţa Chiva, puţin trecută de etatea lui, dar nu cu mult.
- Ai, fă, te-ai dus la biserică să te spovedești, 'tu-te-n cur moartă? aruncă el vorbele mucalite, combinate cu ocara.
- Da, mă, păcătosule, m-am dus, ardi-te-ar focu' dă neprihănit!
Și își zâmbesc de sub mustăți, pentru că nici ale ţaţei Chiva nu lipsesc, și sunt cei mai buni prieteni.

Acum, să văd cine are tupeul să mai abordeze vreo femeie cu "și ce faci, mă, roua dimineţilor bărbatului, splendoarea biologiei, te duci să iradiezi cu frumuseţe și alte locuri?". Acel "mă" va fi reţinut peste veacuri și ea va fi predispusă la o ranchiună de durată. Unde-i oraș și răutate, musiu!

Subspecie a comentatorului pe Internet

Comentatul pe Internet, în esenţa sa, este nimic, este un mare fum prin care treci și ţi se pare că ai trecut prin focul care l-a provocat. Dezbaterile și polemicile pe Internet nu contează pentru nimeni și nimic, doar fiecare are impresia că ceea ce zice este important și luat în seamă. Ei, dar lucrurile au mers frumos și bine până să apară o subspecie a comentatorilor pe Internet. Aceasta e atât de ingrată, încât nu merită nume, este cea care reușește o auto-felaţie cu toate coastele la locul lor și mai și zâmbește după, așteptând o notă bună.

Contrar aparențelor, acesta e un loc de reeducare - sursa: legun.co.uk

Această subspecie de care zic sunt cei care după ce întind pe zeci de pixeli - da' ce zic zeci, poate chiar sute! - comentarii care au caracter clar de atac sau măcar o opoziție vizibilă și la final trântesc unul din următoarele: relax, pace, peace, cheers, numai bine. Reacţia mea la așa ceva e să îi prind pe o alee întunecată, să-i răpesc, să-i duc într-un beci întunecat, să-i leg de podea cu lanțuri imense și să-i bat în mod repetat. Și, în timpul ăsta, să am o meclă de psihopat scelerat și să le spun "relax, bro, nu-ţi fac nimic, pace, totul va fi bine. Cheers!". Hai, fie, să primească o șansă de a se îndrepta. Dar dacă n-o fac, tre' zăvorâți într-un subsol de la marginea lumii, să primească pâine cu sare, foarte puţină apă și să-i pui să se bată între ei pentru libertate ca să vezi dacă atunci mai sunt pacifiști.

Singurul context socio-culturalo-amicalo-facebook-cian acceptat pentru cuvintele de mai sus sunt: "Coae, îţi dau o bere mâine. Cheers!", "bro, fii miserupist. Relax!", "eu-s rupt rău. Pace!". Dacă ai mai mult de 10 cuvinte deja nu mai ai ce căuta cu acele pacifisme la final de zicere.